Zeci de persoane, majoritatea interlopi din Bacau, l-au condus ieri pe ultimul drum pe cel care s-a autointitulat "tatal" Monicai Gabor, fosta doamna Columbeanu. Sicriul cu trupul neinsufletit al lui Dinu Damaschin a stat pana ieri in capela Cimitirului Central din Bacau, iar pe ultimul drum a fost condus de familia sa, de cativa apropiati si de numerosi interlopi din oras.
Cele cateva coroane au fost purtate de copii ai strazii si de angajati ai cimitirului. Totul a decurs normal pana la aparitia lui Vasile Botomei, dat afara din avocatura. Acesta a oprit convoiul funerar ca sa tina o cuvantare, timp in care cei care purtau sicriul au trebuit sa schimbe locurile de cateva ori din cauza greutatii cosciugului. Botomei a acuzat justitia din Romania de moartea lui Damaschin. Fostul avocat a declarat ca va solicita ca macar sala de judecata de la Curtea de Apel Bacau in care a murit Damaschin sa poarte numele acestuia din urma. Dinu Damaschin a fost arestat preventiv la 22 decembrie 2011, pentru proxenetism si trafic de minori, printre victimele sale numarandu-se si Monica Gabor.